De ce îi plac lui Sam drumurile cu hârtoape.
Autor: Roeland Vollaard, fizioterapeut și inițiator al „Class on Wheels” în Alkmaar, Olanda
În cei 28 de ani de existență ai lui Sam am parcurs o mulțime de kilometri cu el. Sam în scaunul cu rotile, eu în spatele lui, împingând scaunul cu rotile. Am parcurs mai mult de cinci mii de kilometri. Asta înseamnă de 2 ori de la Amsterdam la Barcelona. Fitness semnificativ pentru mine, dar ce au însemnat toţi aceşti kilometri pentru Sam?
Sam poate să facă foarte multe lucruri singur, atâta timp cât este implicată partea de deasupra pelvisului. Umerii, brațele, gâtul și capul toate sunt sub control, în timp ce tot ce se află în partea inferioară a corpului nu răspunde (bine) creierului său. Picioarele lui nu se prea mișcă.
Deci Sam are o scuză excelentă să rămână mereu aşezat. Ati spune, cu cât mai confortabil, cu atât mai bine. Poate cu ceva pentru o absorbție a șocului sub şezut sau cauciucuri extra-moi, așa ca să nu simtă toate denivelările? Răspunsul non-verbal al lui Sam la această întrebare este în mod evident „NU”!
Cât timp mă plimb cu Sam pe un traseu de biciclete asfaltat, neted, el „se prăbușește”. Devine mai puțin alert, gesticulează mai puțin vesel cu brațele și scoate mai puține sunete. Când trec pe un drum lăturalnic sau pe un drum pavat, de regulă devine mai alert, mișcările brațelor și sunetele se întorc. Prin urmare, îmi aleg traseele în mod corespunzător: trotuarele slab menținute și pavajele. Iar Sam nu este singurul aşa. Mulţi copii sau adulţi în scaun cu rotile experimentează vibraţiile datorită denivelărilor ca ceva pozitiv.
Ştiam acest lucru de mult timp și l-am observat la mulți utilizatori de scaune cu rotile. Dar, în ultima vreme, cred că încep să înțeleg acest fenomen. Asta pentru că am citit multe articole despre structurile alcătuite din țesut conjunctiv în organismul nostru. Aceste cercetări aduc o nouă lumină asupra structurilor corpului iar eu aplic aceste informații (prin Reabilitarea Biomecanică Avansată) la 8 copii din “Clasa pe roţi”.
Țesuturile corpului au nevoie de stimuli specifici pentru a rămâne sănătoși. Pentru că Sam nu se mișcă sau nu se mișcă aproape deloc de la brâu în jos, toate țesuturile din această zonă sunt subdezvoltate. Să luăm ca exemplu ţesutul muscular: dacă nu faceţi exerciții în mod regulat, masa voastră musculară va scădea rapid. Atunci când un atlet de performanţă e lovit de gripă timp de o săptămână, poate uita de medalia lui. Scăderea țesutului muscular datorită lipsei de mișcare este vizibilă pe șoldurile și picioarele lui Sam. Plimbările noastre împreună nu inversează acest proces, se pare că nu oferă stimulul potrivit pentru creșterea musculară…
Tesutul osos este, de asemenea, subdezvoltat dacă nu primește suficient stimul. Cu mai mult de o sută de ani în urmă, anatomistul și chirurgul german Julius Wolff scria că osul se formează sub influența compresiei. Acest fapt a devenit cunoscut sub numele de „legea lui Wolff”. De exemplu: dacă nu faceți pași obișnuiți și, prin urmare, nu obțineți o stimulare puternică prin presiune pe tălpi, picioare și șolduri, atunci oasele din laba piciorului, din picioare și șolduri nu se vor dezvolta în mod corespunzător. Când mă plimb în spatele scaunului cu rotile al lui Sam, eu îmi construiesc oase bune. Sam însă nu, stimulii prin zgâlţâituri nu sunt, probabil, suficient de puternice pentru dezvoltarea oaselor mai bune.
Toate țesuturile conjunctive din organism se deteriorează și ele datorită lipsei de mișcare și a stimulilor. Iar aceste țesuturi conjunctive sunt mult mai importante pentru funcționarea corpului decât se presupune. Țesutul conjunctiv înconjoară fiecare celulă individuală, dar înconjoară și grupuri mici de celule și, în final, organe întregi, vase sanguine, nervi și grupe musculare. Păstrează totul împreună și asigură tuturor celulelor nutriție și eliminarea deșeurilor. Un adult sănătos are aproximativ 20 kilograme de țesut conjunctiv.
Există un număr mare de nervi în țesutul conjunctiv, care pot înregistra foarte bine durerea / disconfortul și postura / mișcarea. De la pelvisul lui Sam până la talpa picioarelor, are loc foarte puțin din ceea ce înseamnă postură și mișcare. Acest fapt conferă cale liberă departamentului de durere / disconfort să trimită stimuli la măduva spinării și la creier. Acesta este un risc mare pentru oameni ca Sam, în cazul cărora mișcarea încetează datorită lipsei controlului din partea creierului.
Plimbarea pe drumurile cu hârtoape probabil stimulează țesutul conjunctiv. Stimularea poate fi împărțită în efecte pe termen scurt și lung.
Pe termen scurt
Toate vibrațiile sunt preluate de nervii din țesutul conjunctiv care sunt specializați în sesizarea anomaliilor posturale și de mișcare. Aceste informații sunt trimise apoi măduvei spinării și creierului. Cu cât sunt transmise mai multe semnale despre postură / mișcare, cu atât mai puțin loc este pentru semnalele despre posibilele dureri / disconfort. Acest mecanism funcționează de la primul hop.
Pe termen lung
Vibrațiile cauzate de denivelări constituie de asemenea un stimul biomecanic pentru structurile țesutului conjunctiv. Organismul va răspunde printr-o contrareacție, în acest caz prin asigurarea unei hrăniri mai bune a țesutului conjunctiv și prin asigurarea faptului că țesutul devine mai rezistent la vibrații. Contracția țesutului conjunctiv va scădea, iar acest lucru va contribui probabil ca Sam să se simtă mai bine în pielea lui. ABR face ceva similar cu bastoanele/beţele de cauciuc. Aplică lovituri pe părțile corpului astfel încât o anumită vibrație să intre în corp. Corpul trebuie să reacționeze biomecanic, iar această reacție este independentă de controlul creierului. Transformarea țesutului conjunctiv slăbit într-o stare mai sănătoasă este un proces lent. E vorba mai mult de luni decât de zile. Și necesită doze regulate de stimuli specifici.
Să rezumăm:
– Probabil că lui Sam îi plac drumurile cu hârtopuri datorită contribuţiei directe a acelor stimulări la transmisia nervoasă. Durerea dispare în fundal, deoarece stimulul provenit de la denivelări intră prin picioarele sale și contracarează semnalele de durere.
– Nu alegeți asfaltul neted, ci căutaţi drumurile denivelate.
– Nu folosiți prea multă absorbție a șocurilor, preferați anvelopele tari.
– Și cu cât mai des, cu atât mai bine pentru corpul lui …
Roeland Vollaard
roeland@roelandhelpt.nl
